Istoria Sfintei Mănăstiri Iezer

În apropierea actualei biserici a existat un schit mai vechi, din lemn, atestat documentar încă din anii 1495-1501. Radu cel Mare a acordat schitului unele venituri. Actuala biserică a fost ctitorită de Mircea Ciobanul și de soția sa, Doamna Chiajna, între anii 1552-1553. Lucrările insa au fost terminate între anii 1567-1568, după moartea ctitorului.

La 1806, Ieromonahul Chiriac Râmniceanu istorisește următoarele, auzite de la Ieromonahul Ștefan, starețul schitului: Fiindcă același domn, mai sus pomenit, Mircea, având două fete și măritând-o pe cea mai mică înaintea celei mari, s-a scârbit cea mai mare fată și, fugind de la tatăl său Mircea Vodă, în țara ungurească, a luat în căsătorie pe un ungur - Nemes - mare păgân.

Mai știa fata că tatăl său, Mircea Vodă, făcuse această mănăstire, înzestrând-o cu moșii și altele ce au trebuit, încă și un cazan cu bani puse în zidul Mănăstirii Iezerul, ca pentru când se va întâmpla de se va strica mănăstirea, găsindu-se, să se facă la loc. Așa că, necăjită fiind pe tatăl său, a spus de cea mănăstire soțului său, unde a îngropat și banii, iar acela, pornindu-se de acolo ca un tiran, venind peste munții Nemțești și sosind la acel loc pustiu, pe părinții călugări și pe cine au găsit i-au tăiat în bucăți și mănăstirea au surpat-o toată la pământ, căutând și acei bani și găsindu-i i-au luat și a plecat în țara lui.

La rândul său, Alexandru Odobescu spune: Pe lângă Iezer, se zice că au fost mine de aur exploatate de sașii din Ardeal. Tradiția spune că însuși Mihai Vodă Viteazul și-a lăsat la Iezer rezerva vistierei sale, mai înainte de a pleca în razboiul din Ardeal, și că după ce a fost ucis pe Câmpia Turzii, mănăstirea a fost devastată de năvălitori străini, care au omorât 300 de călugări ce locuiau pe atunci într-însa și au luat cu ei comorile ascunse de Mihai, la Iezer.

Ajungând metoc al Episcopiei Râmnicului, Episcopul Ilarion, ajutat de Schimonahul Antonie, a reclădit schitul la 1714, după cum spune și inscripția de pe peretele bisericii: Această Sfântă Biserică, unde se prăznuiește Vovidenia, făcutu-o dintru întâiu răposatul Mircea Voievod, cu Doamna Chiajna, la 1553, și prin trecerea vremurilor, din necăutare, s-au surpat, iar mai pe urmă s-a făcut de iubitorul de Dumnezeu, Chir Ilarion Episcop, ajutând și Antonie Schimonahul, iar acum, în zilele lui Damaschin, Episcop al Râmnicului, s-au zugrăvit și s-au înfrumusețat de smeritul între Ieromonahi Chir Nicolae, Sin Nicoli ot Teiuș meseta Mart din 9 leat 7222 (1714).

După refacerea schitului, aici s-a adăpostit o mare obște monahală, cu peste trei sute de călugări. O parte din aceștia trăiau viață de obște în mănăstire, iar alții au luat calea sihăstriei, prin peșteri sau chilii retrase, venind doar duminica și în sărbători să asiste la slujbele săvârșite în sfânta biserică din schit. Un rol important în refacerea mănăstirii l-a avut Sfântul Cuvios Antonie, care a donat toate economiile sale și a muncit pentru zidirea chiliilor.

Între anii 1909-1912, ctitoria aflându-se în sărăcie de istov, Iosil Lascu Protosinghelul, pe vremea lui Ghenadie Episcopul, a zugrăvit în întregime altarul, înalta clopotniță, unde a așezat două clopote, a reparat chiliile, făcând și alte îmbunătățiri gospodărești.

Mănăstirea Iezer a mai fost restaurată și între anii 1865-1890, când s-au reparat și chiliile și s-a zidit clopotnița actuală, precum și în anul 1970, de către Episcopia Râmnicului și Argeșului, care a făcut mai multe îmbunătățiri de ordin gospodăresc. În anul 1994, așezământul monahal de la Iezerul Vâlcii nu era încă electrificat.

Vatra monahală de la Iezer a avut obște de călugări până în anul 1946, apoi, până în anul 1960, de maici. Maicile au părăsit mănăstirea la 1960, obligate de decretul din 1959, dat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Maicile au revenit la Iezer abia după anul 1989. Între timp, a fost construită o nouă biserică, mai încăpătoare, în corpul de chilii din partea de miază-noapte a bisericii vechi.

Biserica veche este zidită în formă de navă. Are catapeteasma din zid, iar naosul este despărțit de pronaos tot printr-un zid. Biserica nu are turlă, iar pereții exteriori au un brâu median. Nișe cu icoane pictate împodobesc doar fațada pronaosului. Clopotnița este din zid și are o chilie în interiorul ei.

Pictura în frescă a bisericii vechi a fost lucrată de Ieromonahul Nicolae, la 1714 sau, cel mai târziu, la 1720, în vremea Episcopului Damaschin al Râmnicului. Pictura a fost restaurată între anii 1865-1870, de Ieromonahul Dositei din Cheia, iar la 1881, la inițiativa starețului Nicandru, a fost zugrăvit din nou pridvorul, o parte din Sfântul Altar și s-a scris pisania, pictor fiind Moise Zugravul.

Ultima pisanie, așezată pe zidul bisericuței, spune: Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu plinirea Sfântului Duh s-a restaurat pictura bisericii Sfântului Schit Iezer, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, între anii 2003-2004, prin contribuția Sfintei Episcopii a Râmnicului, în timpul arhipăstoririi P.S. Episcop Gherasim.

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer a venit în Țara Românească la 1648, stabilindu-se la Râmnicu Vâlcea și ocupându-se de comerț. La vârsta de 64 de ani, vrednicul Antonie s-a hotărât să aleagă viața călugărească. După ce a renunțat la dorința sa de a merge la Sfântul Munte Athos, la îndemnul Episcopului Ilarion al Râmnicului, s-a stability la Schitul Iezer. Chiliile zidite de Cuviosul Antonie se păstrează și astăzi, în partea de apus a bisericii, având un subsol spațios. Mai sus, pe munte, se păstrează chilia Sfântului Cuvios Antonie, în care acesta a pustnicit vreme de mai mulți ani.